idei de decor pentru baby shower

5 idei de decor pentru un baby shower de poveste

Pentru că baby shower are semnificația unei ploi de cadouri pentru viitorul bebeluș și mămica lui, e clar că cineva trebuie să organizeze o umbrelă sub care să se adăpostească o petrecere fantastică și plină de surprize. Pentru micuții care urmează să vină pe lume, semnificația ploii înseamnă o lume mai curată și prosperitate.

Regulile nescrise ale acestui eveniment spun clar ca părintii nu sunt cei care organizează petrecerea, pentru că nu vrem să pară ca mami și tati cer cadouri pentru viitorul bebe. Așa că responsabilitatea ii revine unei prietene apropiate, unei rude sau unor colege de serviciu. Dar pentru că non-conformismul ne caracterizează, până la urmă poate participa și mama.

Pașii de urmat pentru un baby shower reușit

  • Stabilirea locației – la mămică acasă sau într-unul din restaurantele partenere
  • Alcătuirea listei de invitați – de obicei numai persoane de sex feminin, prietene, rude, colege… Acest pas este urmat imediat de trimiterea invitațiilor, care și ele pot fi care de care mai speciale: trimise prin telefon, mail, sau plicuri handmade.
  • Alegerea meniului – în general aperitive, bomboane, acadele, dulciuri spectaculoase, un delicios tort dedicat și multe cocktailuri.
  • Montarea decorului – decorațiuni mai ales handmade, surprize pentru invitați, jocuri de societate tematice, crearea unei atmosfere speciale pentru o mămică care trebuie să se simtă unică la fel ca și bebelușul ei. Surprizele sunt importante, amintirile sunt cea mai de preț comoară, de aceea creează câte o mică amintire pentru fiecare invitat.

Și bineînțeles alegerea unei teme pentru petrecere, care sa dea tonul în urmarea acestor pași și care trebuie să reflecte în funcție de imaginație, tema aleasă. Ceva surprinzător și inedit pentru că fiecare mămica vrea să simtă că este unică. Trebuie să fie o sărbătoare memorabilă care să reflecte bucuria evenimentului următor, o avanpremieră pentru marele eveniment: apariția copilului / copiilor. Și bineînțeles această petrecere înseamnă un moment potrivit să începi să creezi amintiri, deci cât mai multe poze cu petrecărețul ascuns în burtică.

Alegerea unei teme este inspirațională în decorarea locatiei, în crearea atmosferei, plus că le ușurezi munca invitaților, care își vor forma căt de cât o idee (pink or blue?) despre darul pe care să-l aducă bebelușului și viitoarei mămici. Asa că ne putem pune imaginația la contribuție și putem da în mintea copiilor.

Idei de tematici pentru petrecerea de baby shower

1. Perfect pink – Petrecere în roz – Este cea mai simplă și generoasă temă pentru o viitoare mamă de fetiță. Dar și cea mai provocatoare, pentru ca posibilitățile sunt nelimitate. Poate fi folosit orice decor care se pretează la roz, hârtie, hârtie creponată, baloane, tul, mătase. Începând de la veselă și șervețele totul va fi roz, și pentru a se pune în evidență, va contrasta cu mult alb și către puțin argintiu sau auriu. Nu uitați de flori, trandafiri și bujori mai ales.

Gustările și dulciurile vor avea cremă sau blaturi roz, decorațiile pentru tort vor fi roz, invitațiile vor fi pe hârtie roz, fundele nu vor lipsi …. Se cere multă gingășie și multă imaginație. Nu disperați, inspirați-va din nuanțele diferite de roz, foarte la moda anul acestă: de la Roz Pale Dogwood la Roz Yarrow și rozuri vibrante gen zmeură sau cireașă.

Bineînțeles coktailurile vor fi pe bază de combinații de fructe, vin roșu, vermuturi, care să dea aceeași culoare optimistă, pentru ca toată lumea în final să vadă viață în roz.

Puteți alege cadou pentru invitate, celebrele macarons frumos împachetate, alături de sticluțe cu ojă, eventual ruj, toate în nuanța tematică.

Baby Shower Pink Party Baby Shower Pink Party Baby Shower Pink Party

2. Welcome New Jedi – Petrecere Star Wars De data aceasta petrecerea nu va fi “a long time ago in a galaxy far far away”, ci chiar în locația dorită de fanii celei mai de succes francize. Poate fi ciudat pentru un baby shower party, pentru că nu știm gusturile viitorului bebeluș. Dacă însă este vorba de o pereche de părinți fani Star Wars, nimic nu este mai firesc. Fenomenul Star Wars a adus din 1977, alături de părinți și bunici și ultimul segment de public, mai tânăr format din nepoți. Așa că de ce să nu visăm la strănepoții care vor deveni fanii aceluiași fenomen, iar părinții vor constata fericiți: “It’s a new Jedi” și îi vor cumpara o sabie laser.

Tematica Star Wars este generoasă, putem orna cu ghirlande cu urări de bun venit haioase: “May the force be with you”, “Judge me by my size, do you?” sau cu figurile iconice ale personajelor, bune sau malefice, dar foarte simpatice: Yoda, Anakin, Han Solo, prințesa Leia, roboțeii R2-D2 sau C-3PO, Darth Vader, Obi-Wan Kenobi, Kylo Ren…. Ca decorațiuni de mare efect vor fi baloanele albastre pictate cu stele argintii de diverse mărimi.

De efect vor fi cup cake-urile ornate cu figurile lor sau fursecurile stilizate după armata imperiului, Stormtrooper-i sau Death Trooper-i. Nu vor lipsi ornamente de forma unor cilindrii de sticlă alungiți, umpluți cu bomboane roșii sau verzi, gen săbiile cu laser Jedi. Iar tortul trebuie să fie neapărat cu figurile eroilor și cu “Welcome New Jedi”.

Pentru cadouri există multe posibilități: căni sau pahare haioase cu personaje Star Wars și mai ales multe păpuși din pluș simpatice, întruchipându-l pe simpaticul și înțeleptul Yoda “Always two there are, a master and an apprentice!”.

Baby Shower Star Wars Baby Shower Star Wars Baby Shower Star Wars

3. Tutti Frutti – Pentru că suntem în luna lui au-gustar nimic mai potrivit decât o petrecere cu fructe. Și aici invităm pe toată lumea: mere, pere, pepeni galbeni, pepeni roșii, prune, afine, zmeură, căpșuni… și chiar rude mai exotice, gen banane, ananas, lămâi, portocale. Va fi o petrecere parfumată și savuroasă.

Avantajul va fi că vom obține ghirlande din hârtie și baloane spectaculoase și foarte colorate; băuturile pe care le putem pune în biberoane vor avea culori spectaculoase, plus bucăți de fructe; vom avea salate de fructe, prăjituri cu creme colorate, bomboane cu formă de fructe, jeleuri de fructe, multe acadele, ornamente fanteziste din fructe… și un tort cu blat, cremă, frișcă și desigur fructe. De asemenea, veți obține un efect nemaipomenit folosind crenguțe cu flori de cireș ca ornament.

La cadourile pentru invitați e mai greu, pentru că nu le puteți da un ananas amintire, și atunci încercați un coșuleț cu un șervețel cu fructe, o sticlă de vin (strugurii sunt și ei fructe) și câteva pișcoturi / turtă dulce frumos ornate ca și fructe.

Baby Shower tuttifrutti Baby Shower tuttifrutti Baby Shower tuttifrutti

4. Teddy Bear Party – Petrecere cu ursuleți Indiferent că este vorba de figurile emblematice ale ursulețului Teddy, sau pur și simplu de orice ursuleț de pluș simpatic și de orice mărime, toată lumea este invitată la petrecere.

Puteți folosi orice fel de decorațiuni, multe baloane, flori, fructe, bomboane de ciocolată și bineînțeles ursuleți de toate culorile ca jucărie sau ca fursecuri și prăjituri. Tortul va fi bleu sau roz și va avea ca decorații ursuleți sau lăbuțe de urs.

Amintirile pentru musafiri pot fi și ele niște mini ursuleți simpatici, eventual brelocuri din metal sau pluș, împreună cu un borcanel frumos gătit, din mâncarea preferată a ursuleților.

Baby Shower teddy bear Baby Shower teddy bear Baby Shower teddy bear

5. Ice- Cream Party – Este o idee super, care merge toată vara, mai ales dacă este vorba de o vară caldă. E drept ca o să fie mai greu pentru invitați sa ghicească sexul copilului și asta e foarte important pentru cadourile care urmează să le primiți. De aceea ați putea să sugerați discret, prin culoarea înghețatei de pe invitație.

Decorul este foarte important pentru petrecere, iar fiecare mămică își dorește o tematică originală. Improvizează un banner mare de carton pe care să scrii un mesaj pentru mami și bebe și decorează-l cu botoșei jucării și cornete stilizate de înghețată.

Ornamentele vor fi mai ales pe baza de cornete din carton și de baloane colorate. Puteți folosi cupe de înghețată cu lingurițe în care să puneți bomboane, prăjituri, fursecuri, iar aperitivele să aibă formă de înghețată cu biscuit. Veți face aranjamente conice, iar în vârf vă veți distra punând ceva roșu, în gen de cireașă.

Prietenelor care au fost alături de tine dăruiește-le un cornet mare de carton, în care peste niște steluțe de mătase albe, să găsească un personaj obișnuit cu înghețul, de exemplu unul din Frozen.

Baby Shower icecream Baby Shower icecream Baby Shower icecream